ExpoApa 2026 - ARA pune bazele unei strategii prin care apa să devină proiect de țară
Cea de-a 26-a ediție ExpoApa a început astăzi, 8 septembrie, cu o miză majoră pentru industrie: construirea unei strategii naționale care să transforme sectorul apei într-un proiect de țară și într-un motor de dezvoltare economică. Organizat de Asociația Română a Apei (ARA), evenimentul aduce la București aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări, autorități, companii din industrie, universități și oameni din mediul academic. Peste 4.000 de participanți din întreaga regiune sunt așteptați la Romexpo până pe 10 septembrie.
Conferința de deschidere a adus în prim-plan rolul strategic al apei în economie, nevoia de a administra mai eficient investițiile și potențialul României de a deveni un centru regional de expertiză și tehnologie în acest sector.
„Companiile de apă din România au o cifră de afaceri totală de aproape 1,5 miliarde de euro, iar sectorul gestionează investiții de 6,3 miliarde de euro. Până la finalul anului estimăm că vom ajunge la aproximativ 7 miliarde de euro. Vorbim despre investiții de aproape cinci ori mai mari decât cifra de afaceri a industriei, ceea ce reprezintă o performanță importantă. Prin această conferință vrem să mobilizăm actorii din sector și să punem bazele unei noi strategii, prin care apa să devină proiect de țară. La finalul celor trei zile, vrem să avem punctele esențiale ale unui plan pe care să îl prezentăm Guvernului. Apa poate genera valoare economică, iar România ar trebui să devină un hub regional în acest domeniu. Literatura de specialitate arată că fiecare euro investit în apă aduce economiei beneficii de 2,5 euro. Dacă luăm în calcul și efectele asupra sănătății, mediului și productivității, valoarea poate ajunge până la patru euro” , a declarat Ilie Vlaicu, președintele Asociației Române a Apei în deschiderea ExpoApa 2026.

